- Home
- | Produse
- | Vopsele
- | Vopsele lavabile exterior
- | Vopsele silicatice
- | Sylitol-Finish
Sylitol-Finish
Pentru vopsitorii de exterior rezistente la intemperii, cu capacitate de egalizare, pe bază de silicaţi.
Domeniu de aplicare
Vopsea gata pregătită pentru aplicare pe bază de silicat, având ca liant soluţie din silicaţii de potasiu cu stabilizatori organici. Cu Sylitol-Finish se obţin acoperiri rezistente la intemperii, cu putere mare de acoperire, au difuzie foarte bună, sunt foto-stabile. Sylitol-Finish este recomandată pentru vopsirea: tencuielilor minerale nevopsite, pietre naturale bine legate şi fără eflorescenţe, zidăriilor aparente din gresie calcaroasă şi pentru renovarea vopselelor şi a tencuielilor portante vechi pe bază de silicaţi.
Proprietăți
- rezistentă la intemperii.
- capacitate de sorbţie
- permeabilitate la CO2
- efect de dublă-silicatizare - întărită cu cuarț
- aderenţă foarte bună prin silicatizarea cu suprafeţele minerale
- prelucrare uşoară
Ambalaj/Capacitate recipient
- Capacitate recipient standard: 15 lt.
- Capacitate recipiente ColorExpress: 1,25 l, 7,5 l, 12,5 l
Culoare
Alb.
Sylitol-Finish alb se poate nuanţa cu coloranţi Histolith-Volltonfarben iar ca bază de nuanțare în sistemul de colorare computerizată ColorExpress pe toate colecţiile de culori compatibile. Pentru a evita diferenţele de nuanţare, verificaţi corectitudinea colorării înainte de aplicare. Se vor folosi pe aceeaşi suprafaţă numai materiale cu număr de şarjă/colorate identic. Nuanţele strălucitoare, intensive, cum ar fi spre exemplu: galben, portocaliu, roşu etc. au o putere de acoperire mai scăzută. Este recomandat din acest motiv, în cazul acestor nuanţe, să se aplice un strat prealabil într-o nuanţă pastelată similară, pe bază de alb. Eventual, poate fi necesar un al doilea strat de acoperire.
Stabilitatea culorii conform fişei BFS nr. 26:
Clasa: B
Grupa: 1
Grad de luciu
Mat, G3Depozitare
La rece, dar ferit de îngheț.
Recipientele desigilate se păstrează bine închise. Materialul se păstrează numai în recipiente de plastic. Posibilitate de stocare 12 luni.
Date tehnice
Caracteristici conform DIN EN 1062:
- Granulaţia maximă: < 100 μm, S1
- Densitate: cca. 1,5 g/cm3
- Grosimea stratului uscat:100-200 μm, E3
- Difuzie echivalentă grosimii stratului de aer (valoare sd): ≥ 0,14 (0,01) m (mare), V1
- Rata permeabilității la apă (valoare w): ≤ 0,1(0,08) [kg/(m2 • h0,5)] (scăzută), W3
Produse complementare
Sylitol-Konzentrat 111Sylitol-Minera
Sylitol-Compact
Suporturi recomandate
La aplicare se va respecta VOB, cap. C, DIN 18 363, Aliniat 3.1.10 și 3.2.1. Suprafețele trebuie să fie curate, fără substanţe de separare și uscate. Respectați VOB, cap. C, DIN 18363,
Pregătirea suprafeței
Pentru a se obţine acoperiri fără diferenţe de nuanţă se recomandă uniformizarea absorbţiei suportului. Pentru acoperirea tencuielilor stropite sau neuniforme se recomandă, după grunduirea cu Sylitol-Konzentrat 111 (diluat 2:1 cu apă), aplicarea cu rola a unui strat intermediar de Sylitol-Minera. Pe suprafeţele fisurate sau cu multe reparaţii se recomandă aplicarea a 1-2 straturi de Sylitol-Minera. Sylitol-Minera se aplică cu bidineaua pe suprafeţele netede şi cu rola pe suprafeţele rugoase. Pentru evitarea adăugirilor, la aplicarea pe suprafeţe mari, se vor folosi suficienţi muncitori şi se vor acoperi ud-în-ud, într-o singură trecere. În cazul nuanțării manuale, este necesară amestecarea întregii cantităţi de vopsea pentru a se evita diferențele de culoare.
Sisteme intacte de termoizolaţie, noi sau preexistente, având ca strat final tencuieli pe bază de răşini sintetice, răşini siliconice, răşini silicatice, tencuieli pe bază de var-ciment (P II):
Tencuielile vechi se curăţă umed prin metode adecvate. În cazul curăţării cu jeturi de apă sub presiune aceasta se va face la o temperatură a apei de maxim 60°C şi o presiune maximă de 60 de bari. Păstraţi un timp de uscare suficient după curăţare. Finisajul cu Sylitol-Finish se efectuează în conformitate cu tipul suprafeţei respective, conform următoarelor indicaţii legate de suprafaţa suport. Tencuielile atacate de alge respectiv ciuperci se tratează cu Capatox conform prescripţiilor. Eventual se poate folosi vopseaua specială Sylitol-NQG cu proprietăţi algicide şi fungicide.
Tencuielile noi din grupele mortare P Ic, P II şi P III:
Tencuielile noi vor fi vopsite după păstrarea unui timp suficient de uscare, de regulă 2 săptămâni la o temperatură de aprox. 20°C şi o umiditate relativă a aerului de 65%. În cazul unor condiţii meteorologice nefavorabile cum sunt ploile sau vântul se vor păstra timpi mai îndelungaţi.
Tencuielile vechi și portante: suprafeţele murdare se curăţă manual sau mecanic respectând prevederile legale (de exemplu cu jeturi de apă sub presiune sau cu jeturi de apă sub mare presiune şi adaos de nisip). Curăţarea cu jeturile de nisip umed sunt posibile numai la tencuielile de mortar din grupele PII şi PIII. Tencuielile atacate de alge respectiv ciuperci se curăţă cu jeturi de apă respectând prevederile legale şi se tratează cu Capatox conform prescripţiilor. Eventual se poate folosi vopseaua specială Sylitol-NQG cu proprietăţi algicide şi fungicide.
Tencuielile cu strat făinos:
Suprafeţele cretoase respectiv făinoase, aşa-numitul strat făinos, care are efect de reducere a aderenţei se îndepărtează prin fluatare cu Histolith Fluat, apoi suprafața se spală.
Tencuielile cu sinter la suprafaţă:
Stratul de sinter recunoscut după uşoara strălucire se îndepărtează prin fluatare cu Histolith Fluat, după care suprafața se spală.
Reparaţiile tencuielilor:
La remedierea fisurilor şi a porţiunilor de tencuială deteriorate se va avea în vedere să existe compatibilitate între tencuielile anterioare şi mortarul de remediere, ca structură şi rezistenţă. Pentru remedieri se recomandă un mortar gata preparat, Trass-calcar / Trass-ciment. Reparaţiile trebuie să fie bine legate şi uscate, se fluatează cu Histolith Fluat şi apoi suprafața se spală. Fluatarea trebuie să depăşească zona corectată cu 1-2 lungimi de bidinea. În cazul în care reparaţiile sunt mari (tencuieli noi sau vechi) întreaga suprafaţă se fluatează iar apoi se spală.
Straturi minerale vechi:
Straturile vechi aderente se curăţă uscat sau umed. Straturile minerale vechi, deteriorate, se îndepărtează prin şlefuire, răzuire cu şpaclul sau decapare, după care se spală întreaga suprafaţă. Se aplică un strat de grund cu Sylitol-Konzentrat 111 diluat cu apă în proporţie de 2:1.
Dispersiile vechi neportante:
Se îndepărtează în totalitate prin metode adecvate, mecanic sau prin decapare, după care suprafața se spală cu apă caldă sub presiune în conformitate cu prevederile locale. Suprafeţele decapate, neabsorbante, se grunduiesc cu Sylitol-Minera. Suprafeţele decapate, puternic absorbante, se consolidează prin grunduire cu Sylitol-Konzentrat 111 diluat în proporţie de 2:1 cu apă, după care se aplică un strat intermediar cu Sylitol-Minera.
Dispersiile vechi mate, portante:
Murdăria şi stratul uşor cretos se curăţă cu apă sub presiune sau prin alte metode adecvate în conformitate cu prevederile legale. Se aplică un strat intermediar cu Sylitol-Compact.
Tencuielile cu suprafaţa nisipoasă:
Se perie uscat după care întreaga suprafaţă se curăţă cu jeturi de apă sub presiune respectând prevederile legale.
Tencuieli pe bază minerală sau silicatică din cadrul sistemelor de termoizolaţie:
Suprafeţele murdare şi cele atacate de alge se curăţă cu jeturi de apă cu presiune mică respectând prevederile legale, dacă este necesar, prin adaos de agenţi de curăţire. Nu se va curăţa mecanic. Tencuielile atacate de alge respectiv ciuperci se tratează cu Capatox respectând prescripţiile. Eventual se poate folosi vopseaua specială Sylitol-NQG cu proprietăţi algicide şi fungicide.
Zidărie aparentă din gresie calcaroasă:
Se pretează la vopsire numai cărămizile rezistente la îngheţ sau fără incluziuni străine decolorante cum ar fii nisipul sau argila etc. Zidăria trebuie să aibă rosturi fără crăpături şi fără substanţe de separare. Eflorescenţele de sare se perie uscat. Pe suprafeţele cretoase/făinoase se aplică Histolith Fluat şi apoi se spală. Racordurile (legăturile) acoperişurilor, ferestrelor si pardoselilor trebuie executate conform directivelor Asociaţiei din domeniul gresiei calcaroase. A se respecta fişa BFS nr. 2.
Pietre naturale:
Pietrele naturale trebuie să fie tari, uscate şi să nu aibă eflorescenţe. Pietrele cu suprafeţe erodate se întăresc prin tratament repetat cu Histolith Steinfestiger. Pietrele murdare se curăţă cu jeturi de apă sub presiune în conformitate cu prevederile legale. Reparaţiile pietrelor nu se efectuează cu mortar pentru tencuit ci cu materiale înlocuitoare ale pietrei naturale. Suprafeţele reparate trebuie să fie bine legate iar înainte de vopsire, se fluatează şi apoi se spală.
Umiditatea ascendentă:
Din cauza umidităţii ascendente vopselele se distrug prematur. Un rezultat optim se obţine numai prin realizarea unui strat de hidroizolaţie orizontală. O soluţie bună şi de durată o oferă aplicarea unui sistem de asanare, de exemplu programul HistolithTrass-Sanierputz.
În cazul clădirilor vechi se obţin rezultate foarte bune prin realizarea unui strat filtrant (pietriş) între teren şi fundaţie.
Mod de aplicare
Sylitol-Finish se poate aplică cu pensula sau cu rola.Instrucțiuni de aplicare
Pe tencuielile slab şi uniform absorbante, zidărie aparentă din gresie calcaroasă şi straturi suport grunduite: După o pregătire corespunzătoare se aplică un grund din Sylitol-Finish diluat cu max. 10% Sylitol Konzentrat 111. Strat final cu Sylitol-Finish diluat cu max. 3% Sylitol-Konzentrat 111.
Pe tencuielile puternic şi neuniform absorbante şi pe suprafaţa tencuielilor nisipoase: După o pregătire corespunzătoare se aplică saturat, cu bidineaua, un grund format dintr-un amestec de 2 părţi Sylitol Konzentrat 111 şi 1 parte apă. Strat intermediar cu Sylitol-Finish diluat cu max. 10% Sylitol-Konzentrat 111. Strat final cu Sylitol-Finish diluat cu max. 3% Sylitol- Konzentrat 111.
Ca strat de egalizare: Cel mai devreme după păstrarea unui timp de așteptare pentru tencuiala structurată de minim 7 zile (în funcție de condițiile meteorologice.) Dacă este cazul, Sylitol-Finish se diluează cu 3% Sylitol-Konzentrat 111. Ca strat de egalizare în culoarea tencuielii, în mod normal este suficientă aplicare unui singur strat de vopsea. La schimbarea culorii este necesară aplicarea a 2 straturi, un strat de bază și un strat final.
Consum
Cca. 150-250 ml/m2 pe strat, pe suporturi netede. Pe suprafeţe rugoase consumul creşte corespunzător. Consumul exact se determină prin efectuarea de probe.
Condiții de prelucrare
Limita inferioară a temperaturii pentru prelucrare și uscare: + 8°C pentru substrat şi aer.
Uscarea/Timp de uscare
La +20°C şi 65% umiditate relativă a aerului, este uscat la suprafaţă și se poate aplica un nou strat după 12 ore. Rezistentă la ploaie după cca. 24 ore. Temperaturile mai scăzute şi umiditatea crescută a aerului prelungesc timpul de uscare.
Curățarea echipamentului
Se face prin spălare cu apă, imediat după utilizare, eventual cu adaos de detergenţi. În pauzele de lucru, uneltele se vor păstra în vopsea sau în apă.
Notă
Culori cu un grad de luminozitate < 20 nu se pot aplica pe sistemele de termoizolație. Un strat de egalizare nu prezintă caracteristici tehnico-funcționale. Acesta este utilizat doar pentru a evita ne-uniformitățile de culoare a tencuielilor colorate.
Nu se aplică materialul în zonele expuse direct razelor solare, ploilor, umidităţii ridicate în aer (ceaţă), vânt puternic etc. Dacă este necesar, acoperiţi suprafaţa cu plase de protecţie. Atenţie la îngheţul de peste noapte. Nu se recomandă aplicarea pe următoarele suporturi: lăcuite, cu eflorescenţe de sare, din material plastic sau lemn. Nu se recomanda aplicarea pe suprafeţe orizontale cu acumulare de apă. În cazul suprafeţelor uşor înclinate se va asigura existenţa unei scurgere perfecte a apei, doar după aceea se aplică materialul.
În cazul nuanţelor închise, o solicitare mecanică (zgârietură) poate duce la apariţia de dungi mai deschise la culoare (efect de scriere). Aceasta este o însuşire specifică tuturor vopselelor mate de exterior. Sub influenţa umidităţii (de ex. ploaia) aceste dungi dispar.
În cazul suporturilor dense, reci sau în cazul procesului prelungit de uscare datorat intemperiilor (ploaie, rouă, ceaţă) pot apărea pe suprafaţa vopsită urme de scurgere lucioase şi lipicioase de culoare gălbui/transparentă din materialul auxiliar. Aceste materiale auxiliar sunt solubile în apă şi se îndepărtează de la sine cu apă din abundenţă de ex. după câteva ploi abundente. Calitatea vopsitoriei uscate nu este influenţată negativ prin aceasta. Cu toate acestea, în cazul unei prelucrări ulterioare, aceste scurgeri/materiale auxiliare trebuiesc umezite în prealabil şi după o expunere de scurtă durată se îndepărtează în întregime. Este necesară o grunduire suplimentară cu CapaGrund Universal. În cazul executării vopsitoriei în condiţii climatice corespunzătoare nu apar aceste urme de scurgeri.
Pe faţadele unde se întâlnesc condiţii climaterice deosebite (umiditate ridicată) sau cu influenţă atmosferică ridicată există un risc mai mare de apariţie a algelor şi a ciupercilor. Recomandăm pentru aceste suprafeţe folosirea produsul nostru special Sylitol-NQG. Aceste produse conţin substanţe ce îngreunează temporară apariţia algelor şi a ciupercilor.
Urmele reparațiilor efectuate pe suprafață depind de mai mulți factori și sunt inevitabile (Fișa BFS nr. 25).
Compatibilitatea cu alte materiale de acoperire: Pentru a-şi păstra proprietăţile speciale, produsele Sylitol nu se poate amestecă cu alte materiale.
Măsuri de protecţie: Sticla, ceramica, suprafeţelor lăcuite, clincherul, pietrele naturale şi mortarul se vor proteja prin acoperire. Petele de vopsea se vor spăla imediat cu multă apă. În cazul în care produsele sunt aplicate prin pulverizare sau cu rola pe vânt puternic se vor folosi panouri de protecţie.
Măsuri în cadrul construcţiilor: Elementele de construcţie reliefate (pervazuri, cornişe, etc.) trebuiesc protejate profesional pentru a se împiedica murdărirea şi umezirea excesivă a pereţilor.
Impregnare: Apa stropită ca încărcare permanentă influenţează durabilitatea vopselelor. Prin aplicarea ulterioară pe suprafaţa vopsită a unui strat de Disboxan 452 Wetterschutz se obţin suprafeţe hidrofobe cu durabilitate mare. Impregnarea se face după acordarea unei perioade de uscare de minim 10 zile. Suprafeţelor curate de piatră li se poate aplica un strat de impregnare cu conţinut de siloxan - Disboxan 452 Wetterschutz, pentru a împiedica formarea de alge, depunerea de substanţe dăunătoare şi distrugerea la acţiunea apei.
Suprafeţele cu eflorescenţe de sare: În cazul acoperirii cu vopsele a suprafeţelor cu eflorescenţe de sare, nu se poate acorda nici a garanţie pentru durabilitatea în timp în ceea ce priveşte aderenţa şi prevenirea apariţiei de eflorescenţe.
Indicaţii de pericol/Sfaturi de securitate (valabil la data publicării)
R52/53 Nociv pentru organismele acvatice, poate provoca efecte adverse pe termen lung asupra mediului acvatic. S2 A nu se lăsa la îndemâna copiilor. S62 În caz de înghiţire, a nu se provoca voma; se consultă imediat medicul şi i se arată ambalajul (recipientul) sau eticheta, deoarece poate afecta flora intestinală. S29 A nu se arunca la canalizare. S61 A se evita dispersarea în mediu. Vopseaua este puternic alcalină. De aceea se va proteja pielea și ochii de stropii de vopsea. Vecinătatea locului vopsit se vor acoperii cu grijă. Stropii de vopsea de pe suprafeţele acoperite cu lacuri, suprafeţele din sticlă, ceramică, metal şi piatră naturală se curăţă imediat.
Dezafectare
Se reciclează numai ambalajele goale. Resturile lichide de material se dezafectează la un punct de colectare a vopselelor/lacurilor vechi, resturile uscate de material ca deșeuri din construcții și demolări, ca deșeuri municipale sau gunoi menajer.
Valoare limită admisă de UE pentru conținutul COV
al acestui produs (Cat. A/c): 40 g/l (2010). Acest produs conține max. 15 g/l COV.
Cod produs Vopsele și lacuri
M-SK01F
Compozitie
Silicat de potasiu, dispersie pe bază de răşini acrilice, pigmenţi şi materiale de umplutură minerale, apă, aditivi.
Consultanță tehnică
În această publicație nu pot fi specificate toate suporturile întâlnite în practică, precum şi pregătirea acestora din punct de vedere tehnic. În cazul necesității pregătirii unor straturi suport care nu sunt enumerate în această informare tehnică, este necesara consultarea personalul nostru tehnic sau reprezentanții noștri comerciali. Suntem bucuroşi să vă informăm în detaliu pentru fiecare obiectiv în parte.
Suport tehnic
Telefon: 0800.800.600E-mail: tehnic@caparol.ro
Fișă Tehnică
Fișă cu date de securitate
Aviz și Agrement Tehnic
AT 016-04.1628-2015 Amphisilan, Duparol, Sylitol, FassadenFarbe, Cap-Elast, Muresko SylAcrylDeclarație de conformitate
Declarație de conformitate Sylitol-FinishVielen Dank für Ihre Produkt-Anfrage.
Ihr Anliegen wird von uns so schnell wie möglich bearbeitet.